TENSIUNI la graniţa sloveno-croată! Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene împotriva imigranţilor
Poliţia slovenă a folosit gaze lacrimogene, vineri noaptea, pentru a dispersa un grup de imigranţi care încerca să traverseze graniţa din Croaţia, relatează BBC News Online, citat de Mediafax.
Tensiunile s-au înregistrat în satul croat Harmica, situat la graniţa cu Slovenia, unde numeroşi imigranţi au rămas blocaţi după ce au fost suspendate serviciile feroviare.
Un grup de imigranţi a încercat să traverseze frontiera pe jos, moment în care poliţiştii sloveni au recurs la gaze lacrimogene.
Bostjan Sefic, secretar de stat în Ministerul sloven de Interne, a acuzat Croaţia că încalcă regulile Uniunii Europene şi acordul Schengen prin decizia de a nu mai înregistra imigranţii.
Ulterior, premierul sloven, Miro Cerar, a declarat că dacă presiunea devine prea mare, ar putea încerca să formeze coridoare care să permită libera trecere a imigranţilor.
Mii de imigranţi au intrat din Serbia în Croaţia zilele trecute, după ce Ungaria şi-a închis frontiera cu statul sârb şi a blocat ruta refugiaţilor spre nordul Europei.
Croaţia anunţase iniţial că imigranţii vor fi bineveniţi, dar vineri a afirmat că este supraaglomerată, după sosirea a 17.000 de persoane începând de miercuri. Autorităţile croate au închis atunci toate punctele de trecere a frontierei cu Serbia, cu excepţia celui de pe drumul principal dintre Belgrad şi Zagreb.
Oficialii croaţi au început ulterior să trimită imigranţii spre nord fără a-i înregistra, înfuriind Slovenia şi Ungaria.
Toate cele trei state sunt membre ale Uniunii Europene, dar numai Ungaria şi Slovenia fac parte din spaţiul Schengen, unde, odată ajunşi, imigranţii pot merge spre ţările mai prospere din nordul Europei, în special Germania.