Tentativa de asasinare a lui Vlad Plahotniuc a ajuns în atenţia presei internaţionale
Tentativa de asasinare a preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a ajuns şi în atenţia presei internaţionale. Editorialiștii americani de la publicația The Washington Post scriu că 17 persoane au fost reţinute la Chişinău şi în Ucraina, fiind suspectate de planificarea omorului preşedintelui celui mai mare partid din coaliţia de guvernare pro-europeană. Presa din România, de exemplu, menţionează că acţiunea ar fi fost planificată de serviciile secrete din Rusia.
Jurnaliştii de la The Washington Post scriu că în urma reţinerii celor 17 persoane, au fost confiscate lansatoare de grenade, pistoale, telefoane şi peruci.
Ştirea despre tentativa de asasinare a lui Vlad Plahotniuc a ajuns şi în atenţia presei din India. Jurnaliştii de acolo menţionează faptul că Partidul Democrat din Moldova a condamnat ferm acest act criminal.
Publicaţia rusească Ria scrie că un personaj al lumii interlope din Ucraina a primit ordinul de a-l omorî pe Vlad Plahotniuc pentru 200 de mii de dolari. Jurnaliştii ruşi mai scriu că asasinatul a fost comandat de doi moldoveni, unul dintre care se află acum la Moscova. Individul ar fi o autoritate criminală atât în Moldova, cât şi în Rusia.
Pe paginile Kommersant.ru se spune că asasinarea celui mai influent politician din Moldova urma să aibă loc în biroul sau automobilul acestuia, cu arme de foc sau grenade.
Jurnaliştii de la Digi 24 scriu că tentativa de asasinat care îl viza pe omul de afaceri şi politicianul Vlad Plahotniuc a fost dejucată de autorităţile de la Chişinău cu ajutorul celor din Ucraina.
Iar realitatea.net titrează: "Tentativa de asasinat a lui Vlad Plahotniuc, comandată la Moscova?" Jurnaliştii mai scriu că infractorii aveau pregătit un automobil cu numere lituaniene, cu care urmau să fugă din ţară după săvârșirea omorului.
NO COMMENT! Cum pregăteau asasinarea lui Vlad Plahotniuc. Cursul evenimentelor (VIDEO)
- Autorităţile ucrainene: În spatele tentativei de atentat asupra lui Vlad Plahotniuc stau Serviciile Secrete Ruseşti (VIDEO)
- PDM CONDAMNĂ actul criminal privind tentativa de asasinat la adresa lui Vlad Plahotniuc
- Suspecţii în cazul tentativei de omor a lui Vlad Plahotniuc vor fi puşi astăzi sub acuzare