Tentativă de contrabandă! 7.600 de tigari, camuflate în roțile unei mașini (FOTO)
Poliţiştii de frontieră au descoperit, în roțile unui autoturism, ascunse 7.600 de ţigarete, pe care un tânăr cetățean român intenţiona să le scoată ilegal din R.Moldova.
În data de 19 aprilie 2017, în jurul orei 17.15 s-a prezentat în punctul de trecere Lipcani, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe direcția ieșire din ţară, un cetățean român de 28 ani, la volanul unui autoturism marca Opel Vectra înmatriculat în România.
În vederea valorificării unei informații date de ofițerii de investigații din cadrul Direcției regionale NORD, polițiștii de frontieră au verificat adițional autoturismul cu tehnica specială.
Astfel, cu ajutorul detectorului de contrabandă (Baster) s-au descoperit, tăinuite de contol în anvelopele autoturismului 7600 de țigarete Ritm, de proveniență autohtonă.
Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de circa 5 mii lei, dar și mijlocul de transport, polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.