Teodor Brateş, crainicul principal al TVR în 1989, pus sub acuzare. Care este motivul
Un nou personaj a apărut în dosarul "Revoluţiei" din România. Este vorba despre Teodor Brateş, crainicul principal al TVR în 1989. El a fost pus sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.
Acesta a fost audiat de procurori, dar a refuzat să facă declaraţii pentru presă. Brateş este acuzat că a lansat mesaje prin care anunţa existenţa teroriştilor sau faptul că apa este otrăvită.
Toate ştirile false aveau scopul de a crea o diversiune de care ar fi beneficiat cei care încercau să preia puterea. Ieri, fostul preşedinte al României Ion Iliescu a fost pus oficial sub acuzare.
El s-a prezentat la Parchetul General, unde i s-a adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul "Revoluţiei". Dacă va fi găsit vinovat, fostul lider de la Bucureşti riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare.
- REVOLTĂTOR! Educatoarea care a scris cu pixul pe faţa unui copil: Hai să vezi cum este să arăţi altfel
- Şoşeaua din România pe care zăpada ajunge la 10 ZECE METRI. Drumarii nu pot interveni
- Au furat poşete de lux în valoare de 160.000 de euro. Ce riscă acum făptaşii
- Ambasadorul României în Costa Rica, rechemat de Klaus Iohannis