Teodor Meleșcanu, către Pavel Filip: Moldova va fi o prioritate de prim rang în cadrul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene
Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu. Premierul a felicitat România cu ocazia preluării Președinției la Consiliul Uniunii Europene, menționând că Republica Moldova mizează în continuare pe sprijinul României în implementarea reformelor interne şi în consolidarea sprijinului UE pentru realizarea agendei sale europene.
Totodată, Pavel Filip a mulțumit pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova de România.
"În această perioadă s-a vorbit mult despre relații frățești, noi am venit cu o abordare pragmatică și ne-am propus să facem Unirea prin infrastructură", a spus premierul.
În aceste proiecte de infrastructură, cu impact direct asupra oamenilor, se înscriu: reparația cu sprijinul României a 900 de grădinițe, procurarea de autobuze școlare, renovarea edificiilor culturale, construcția de poduri, interconectarea pe energie electrică și gaze naturale, eliminarea tarifelor de roaming.
De asemenea, prim-ministrul a menționat și importanța investițiilor române în economia națională: achiziția Victoriabank de către Banca Transilvania, preluarea Vestmoldtransgaz de către Transgaz și privatizarea companiei Air Moldova de către Blue Air.
La rândul său, ministrul Teodor Meleșcanu a spus că România va continua să sprijine Republica Moldova și este interesată în finalizarea implementării proiectelor de infrastructură inițiate, în beneficiul cetățenilor. Diplomatul a accentuat că Republica Moldova va fi o prioritate de prim rang în cadrul Președinție României la Consiliul Uniunii Europene.
- S-A CUTREMURAT PĂMÂNTUL! Un seism a avut loc, în această seară, în apropiere de Moldova
- Ministrul Afacerilor Externe de la Bucureşti, Teodor Meleşcanu, este într-o vizită la Chişinău
- Medicamentele din farmacii s-ar putea ieftini. Pavel Filip a solicitat reducerea preţurilor la preparate
- SUA au reiterat susţinerea pentru poporul moldovean la alegerile parlamentare din 24 februarie