Terapie prin sport. Pe terenul unui club din Capitală copiii ucraineni joacă fotbal alături de semenii lor din țara noastră
Terapie prin sport pentru copiii ucraineni. Aceştia au posibilitatea să joace fotbal pe terenul unui club din Capitală, alături de semenii lor din Republica Moldova.
Printre microbişti i-am găsit şi pe fraţii Stas şi Chiril care au venit în ţara noastră din oraşul Odesa împreună cu mama lor.
"Eu m-am gândit că o să vin în Moldova şi nu va fi ca în Ucraina. Mie mi-au găsit o şcoală de fotbal, este foarte bine, eu am simţit că o să pot."
"Eu am venit aici cu mănuşile şi mingea. Uneori eu nu înţeleg româna, dar antrenorul vorbeşte mai întâi în limba română, după în rusă."
"Noi am venit aici, am luat cele mai preţioase lucruri, iar din ele s-a dovedit a fi mingea şi mănuşile de portar, pentru că băieţilor le place fotbalulul.", a spus Natalia Medvedeva, refugiată.
În prezent, la clubul sportiv din sectorul Buiucani al Capitalei se atrenează gratuit cinci copiii de diferite vârste, toţi refugiaţi din Ucraina.
"Decizia luată de clubul nostru de a se implica şi ajuta, este una demnă de respect. Ca obiectiv, avem, pe lângă sprijin, spiritul de echipă, spiritul fotbalistic, să-i facem să uite cât mai curând de tragedia din ţara lor.", a spus Vadim Costandachi, antrenor.
Şi la Centrul de triere de la Moldexpo este în proces de amenajare un teren de fotbal. Iniţiativa aparţine Federaţiei Internaţionale de Fotbal.
"Pe asfaltul existent s-a instalat un strat special, pe care a fost aplicat covorul de iarbă artificială. Se fac liniile de marcaj, s-au instalat porţile de fotbal şi sperăm ca persoanele care vin refugiate în Republica Moldova, care sunt cazaţi la Moldexpo să aibă posibilitatea de a ieşi afară, pe timp cu soare.", a precizat Sergiu Golban, reprezentant al unei companii de amenajare a terenurilor sport.
"Eu dau pas mai departe, începem tot aşa pe cerc."