Parcelarea excesivă a terenurilor agricole a început odată cu privatizarea pământului. Atunci, la cererea oamenilor, care îşi doreau să deţină teren arabil, precum şi viţă de vie sau livadă, autorităţile locale repartizau cota de teren agricol în mai multe parcele.

Potrivit unui studiu al Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme, odată cu încheierea Programului Naţional "Pământ", majoritatea locuitorilor din mediul rural au devenit proprietari funciari. Astfel, mai mult de 600 de mii de oameni, către începutul anului 2001, au obţinut titlu de proprietate funciară, iar mai mult de 700 de mii de hectare de terenuri agricole au fost împărţite în cote funciare cu suprafaţe nu mai mici de un hectar şi jumătate.

Potrivit articolului 13 din Codul Funciar, alocarea loturilor se făcea de primăria din localitate şi de către o comisie funciară. Cota terenului agricol era atribuit egal şi putea fi divizat în cel mult trei terenuri şi anume teren arabil, viţă de vie şi livadă. Tot primăria localităţii elibera titlul de deţinător de teren şi înregistra proprietarii de pământ în registrul cadastral.

Astfel, pământul era atribuit tuturor celor care au lucrat în întreprinderile agricole colective şi erau membri ai acestor organizaţii. În ultimii ani au fost mai multe tentative nereuşite de a consolida terenurile. În prezent, suprafaţa terenurilor agricole este împărţită în 2,6 milioane de parcele.