Termocom sistează apa caldă în Capitală
Locuitorii Capitalei vor rămâne, începând cu luna viitoare, fără apă caldă. Serviciul de furnizare a acesteia va fi sistat în intervalul 8 iulie – 8 august. Anunţul a fost făcut în cadrul şedinţei operative a Primăriei.
Timp de o lună, locuitorii municipiului Chişinău nu vor avea apă caldă. Potrivit directorului general al SA "Termocom", Mihail Cernei, măsura este necesară în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparaţie şi profilaxie, planificate pentru această perioadă. "Într-o lună ne încadrăm", a dat asigurări Cernei.
Termenul l-a nemuţumit, însă, pe primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă. „Înainte era şi mai repede. V-aţi încadrat şi în două săptămâni. Dacă se reuşeşte scurtarea termenului, până la două săptămâni, rog să o faceţi”, a solicitat edilul.
Directorul „Termocom” a mai adăugat că faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, consumul de apă caldă nu s-a micşorat. Mihail Cernei s-a plâns, însă, că întreprinderea a suportat pierderi de 50 de milioane de lei, în comparaţie cu anul trecut.
Potrivit prim-vicedirectorului "Termocom", Vasile Leu, problema sistării apei calde, din fiecare vară, nu va fi remediată prea curând. Asta pentru că întreprinderea nu dispune de suficiente resurse pentru a înlocui reţelele uzate. Unii experţi susţin, însă, că atât "Termocomul", cât şi autorităţile locale au numai de câştigat de pe urma acestei situaţii.