TEROARE în Armenia! Un autobuz cu pasageri A EXPLODAT în centrul capitalei
Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte șase rănite luni seară în explozia unui autobuz în capitala Armeniei, Erevan, a anunțat Ministerul pentru Situații de Urgență din această mică republică din Caucazul de Sud, revizuind bilanțul în scădere, transmite AFP, potrivit Agerpres.ro.
"O persoană și-a pierdut viața în explozia unui autobuz, luni seară, pe strada Halabian", la zece minute distanță cu mașina de centrul orașului Erevan, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Nikolai Grigorian.
Anterior, el anunțase că trei persoane au fost ucise în această explozie.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că "șase pasageri au fost răniți". "Poliția deschis o anchetă, dar la acest nivel este prematur să vorbim despre cauzele posibile ale exploziei", a menționat Nikolai Grigorian.
Pe această arteră frecventată, se mai află doar carcasa autobuzului, iar explozia a spart geamurile imobilelor din vecinătate, potrivit unei corespondente a agenției France Presse.
Explozia s-a produs la o zi după ceremoniile ocazionate de împlinirea a 101 ani de la genocidul armenilor în Primul Război Mondial, marcate de prezența duminică în țară a mai multor șefi de stat și vedete internaționale.
Armenia întreține relații dificile cu vecinul Azerbaidjanul vecin. De la începutul lunii aprilie, cel puțin 100 de persoane, civili și militari din ambele tabere, și-au pierdut viața în luptele din Nagorno-Karabah, o regiune separatistă cu o populație majoritar armeană, dar recunoscută internațional ca făcând parte din Azerbaidjan.
Aceasta a fost cea mai gravă escaladare a violențelor de la o primă încetare a focului încheiată în 1994, după un război soldat cu circa 30.000 de morți și sute de mii de refugiați, în principal în Azerbaidjan.
- EXPLOZIE PUTERNICĂ la Paris: Cel puțin cinci persoane au fost rănite (FOTO/VIDEO)
- Fenomen EXTREM DE RAR! O explozie pe Jupiter a fost surprinsă de un astronom amator (VIDEO)
- Explozie într-o staţiune de schi din Franţa. Un bărbat, transportat la spital în STARE GRAVĂ
- EXPLOZIE noaptea trecută în Turcia. Trei persoane, rănite la Istanbul
- INFERN în Israel. Cel puțin 15 persoane au fost rănite în urma unei explozii (FOTO)
- Atac SINUCIGAȘ lângă ambasada Statelor Unite de la Kabul. Zeci de oameni morți și sute de răniți