Teroare în capitala Irakului: Zeci de morți și răniți, în urma unei serii de atacuri sinucigașe
Cel puțin 11 persoane au murit, inclusiv polițiști, și 21 au fost rănite duminică în atacuri asupra unei uzine de gaz a statului în periferia nordică a capitalei Irakului, Bagdad, au precizat surse polițienești, scrie agerpres.ro cu referire la Reuters.
O mașină-capcană a explodat la intrarea în uzină, ceea ce a permis ca un alt vehicul, cu cel puțin șase atacatori cu veste explozibile, să intre în complex, unde a urmat o confruntare cu forțele de securitate.
Un purtător de cuvânt al Comandamentului de Operațiuni de la Bagdad a spus că trei rezervoare de gaz ale uzinei au fost incendiate în timpul confruntărilor, după care forțele de securitate au reușit să aducă situația sub control.
Zeci de vehicule ale poliției și armatei s-au îndreptat spre uzină, unde schimburile de focuri au durat circa o oră, potrivit unui martor.
Atacul nu a fost revendicat în prima fază.
Reprezentanții poliției locale afirmă că autorii atacului sunt militanți ai grupării jihadiste Statul Islamic, care controlează teritorii ample din nordul și vestul țării.
Aproximativ 100 de persoane au murit în atacuri cum bombă comise de SI în această săptămână.
Premierul Haider al-Abadi a declarat sâmbătă că militanții au profitat de criza politică din țară, declanșată de încercarea sa de a revizui sistemul de guvernare bazat pe cote, pentru a comite bombardamente în zone aflate oficial sub control guvernamental.
O coaliție internațională condusă de SUA care sprijină guvernul irakian în lupta sa împotriva Statului Islamic antrenează forțele armate de luni de zile într-o bază militară situată la Taji.
Externe
- ATENTAT TERORIST în inima Irakului: Cel puțin șase persoane au murit, iar zeci au fost rănite
- TEROARE la Bagdad! Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor atacuri cu maşini-capcană
- Cel mai căutat terorist australian a fost ucis în urma unui raid american în Irak
- ATENTAT TERORIST ÎN IRAK! Cel puţin 12 persoane au fost ucise în faţa unui restaurant
- Statul Islamic își pierde influența în Irak. Cât teritoriu ocupă față de anul 2014
- Irakul, zguduit de noi deflagrații. Mai mulți polițiști, răniți în urma unui atac sinucigaș