TEROARE în Franţa! Un tren de mare viteză a deraiat şi a luat foc. Şapte persoane au murit
Un tren de mare viteză a deraiat şi a luat foc în Franţa, la Eckwersheim în apropiere de Strasbourg. Echipele de salvare au ajuns la faţa locului, potrivit Dernières nouvelles d'Alsace.
Primul bilanţ indică şapte morţi şi sapte răniţi. Deocamdată nu sunt elemente care să conducă la concluzia că e un atac terorist. Potrivit presei franceze, trenul efectua probe pe o nouă linie de mare viteză la nord de Strasbourg.
Rama de tren circula cu tehnicieni la bord și ar fi deraiat din cauza vitezei excesive, a declarat pentru AFP un reprezentant de la compania franceză de căi ferate SNCF.
Importante mijloace de intervenție și salvare au fost trimise la locul incidentului. Potrivit declarațiilor unui martor, care a vorbit cu publicația Dernieres Nouvelles d'Alsace, trenul s-a răsturnat și o parte dintre vagoane au căzut în canalul Marne-Rhin, după care au luat foc.
TEROARE LA PARIS. Imagini dramatice din timpul atentatelor. Ce au văzut martorii oculari (VIDEO)
Incidentul are loc mai puţin de 24 de ore de la comiterea atentatelor teroriste din Paris, soldate cu moartea a 128 de persoane şi rănirea a aproximativ 300 de oameni.