TEROARE într-un tren din Germania. Patru pasageri au fost atacați cu un topor
Atac într-un tren de pasageri în landul Bavaria din sud-estul Germaniei. Patru oameni au fost răniţi după ce un refugiat din Afganistan i-a înjunghiat cu un topor şi un cuţit.
Presa germană scrie că trei dintre victime au fost internate în stare critică. De asemenea, alţi 14 pasageri care au fost martorii odioasei crime au avut nevoie de consilierea psihologilor fiind în stare de şoc. Atacatorul în vârstă de 17 ani a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.
"Norocul nostru a fost că în apropiere de locul crimei se aflau poliţişti, care au reuşit să-l prindă pe atacator. După ce a fost reţinut, el a încercat să-i atace şi pe membrii forţelor de ordine. Poliţiştii nu au avut altă alternativă decât să-l împuşte", a spus secretarul de stat pentru interne al Bavariei, Gerhard Eck.
Autorităţile susţin că tânărul era solicitant de azil şi nu exclud că ar fi fost membru al unei grupări teroriste. La mijlocul lunii mai, o persoană a murit, iar trei au fost rănite, după ce un bărbat de 27 de ani, cetăţean al Germaniei, le-a înjunghiat cu un cuţit într-o staţie de tren din oraşul german Munchen.