Tesla începe livrările primului SUV, Tesla Model X
Tesla Model X
Tesla începe astăzi livrările primului SUV, Model X, pentru care s-au făcut până acum pre-comenzi.
Clienţii îşi vor primi maşinile în cadrul unui eveniment special organizat la fabrica din California. Este şi momentul marii dezvăluiri, maşina va fi prezentată oficial la mai bine de trei ani de la prezentarea prototipului.
Model X are motoare electrice, tracţiune integrală şi baterii performante care promit o autonomie de până la 400 de kilometri.
În plus, noua maşină este mai practică. Tesla speră că SUV-ul va atrage noi clienţi către produsele lor, în special femei.
Preţurile pentru Model X încep de la aproximativ 80.000 de dolari.