Tesla SCRIE ISTORIE. Americanii lansează primul TIR ELECTRIC (VIDEO)
A fost o noapte mare pentru Tesla. Pe lângă cea de-a două generație a celebrului model Roadster, compania americană a mai prezentat în cadrul evenimentului organizat ieri la Los Angeles și un cap tractor cu patru motoare electrice.
După ce a revoluționat industria auto, Tesla vrea să schimbe acum din temelii și segmentul transportului de marfă. În acest sens, compania americană a prezentat primul sau cap tractor.
Este vorba, mai precis, despre un vehicul echipat cu patru motoare electrice, derivate din cele instalate pe noul Model 3. Unitățile în cauza livrează întreagă putere exclusiv roților spate.
Fără niciun fel de remorcă după el, modelul Semi sprintează de la 0 la 96 km/h în doar cinci secunde. Sau, dacă vrei, de trei ori mai repede comparativ cu un cap tractor diesel, potrivit Tesla.
Totodată, compania americană a ținut să anunțe și cum se schimbă performanțele când în peisaj apare și o încărcătură de 36 de tone. Cele cinci secunde anunțate anterior devin 20, scrie 4tuning.ro.
Pentru a nu există niciun fel de confuzie, reluăm ideea. Primul cap tractor din istoria Tesla ajunge de la 0 la 96 km/h în 20 de secunde în zilele în care tractează după el marfă de 36 de tone.
Un alt aspect extrem de interesant este pachetul Enhanced Autopilot. Altfel spus, modelul Semi dispune de Automatic Emergency Braking, Automatic Lane Keeping sau Lane Departure Warning.
Ce era însă mai important am păstrat la final. Respectivul vehicul are o autonomie de aproximativ 800 de kilometri în regim de autostradă, conform datelor publicate în cursul serii de ieri.
Odată cu noul cap tractor, Tesla va lansă și o rețea de încărcare Megacharger. Această va ajută șoferul să obțină în 30 de minute "carburantul" necesar parcurgerii a 640 de kilometri.
În cele din urmă, americanii mai țin să anunțe că producția modelului Semi va demară în 2019. Lista de comenzi a fost deja deschisă, clienții fiind așteptați cu un avans de 5.000 de dolari.