Test cu cel mai sigur telefon din lume. Cât de bine rezistă Blackphone? (FOTO)
O echipă de jurnalişti de la Ars Tehnica a testat Blackphone, smartphone-ul cu Android promovat de compania producătoare drept unul dintre cele sigure telefoane din lume, dovedind că noul model îşi merită renumele pentru securitatea datelor confidenţiale, scrie Zf.ro.
Deşi smartphone-urile beneficiază de cele mai moderne tehnologii, securitatea şi confidenţialitatea datelor păstrate pe dispozitive este foarte fragilă, din cauza uşurinţei cu care se pot sparge sistemele de apărare împotriva furtului cibernetic. Din acest motiv, compania SGP Technologies a creat Blackphone, un telefon despre care susţin că are cel mai mare grad de siguranţă pentru confidenţialitatea datelor utilizatorilor, construit cu scopul de a proteja îmotriva furtul de date sau supravegherea apelurilor.
Principala inovaţie a sistemului de operare PrivatOS este interfaţa care permite utilizatorilor să controleze funcţionalitatea fiecărei părţi de hardware şi datele la care fiecare aplicaţie are acces. Acest lucru este important pentru clienţii care doresc să păstreze anumite date confidenţiale, mai ales că pot opri aplicaţiile comerciale din a citi datele personale de pe telefon.
O altă caracteristică importantă a Blackphone este Disconnect, un serviciu de anonimitate pe Internet. În momentul în care se caută un site din browser-ul telefonului, automat căutarea este trecută prin Disconnect, iar cererea se face anonimă, fără datele personale de unde a fost efectuată.
De asemenea, serviciul Disconnect a reuşit cu succes să oprească Google din a identifica datele telefonului. Drept un ultim test, Goodin a lansat un ”atac” wireless, printr-o aplicaţie maliţioasă. Rezultatul a fost că a reuşit nici măcar să obţină numele reţelelor pe care se mai conectase telefonul. Bloggeri de la Ars Tehnica susţin că telefonul este într-adevăr unul dintre cele mai sigure dispozitive de larg-consum.
Stocul de telefoane Blackphone a fost epuizat înainte să fie scos pe piaţă, toate exemplarele fiind deja pre-comandate. Telefonul se vinde cu 629 de dolari.