Test PCR negativ sau test rapid negativ, necesare de luni pentru a intra în Grecia
sursa foto: publika.md
canal tv
Persoanele care călătoresc în Grecia vor avea nevoie, începând de luni, de un test negativ de reacţie de polimerizare în lanţ (Polymerase Chain Reaction, PCR) sau de un test rapid negativ înainte de intrare, din cauza înrăutăţirii situaţiei legate de coronavirus, informează realitatea.net.
Această cerinţă se aplică tuturor călătorilor cu vârsta de 5 ani şi peste care sosesc în Grecia începând de luni, indiferent dacă au fost sau nu vaccinaţi.
Testul PCR negativ nu trebuie să fie mai vechi de 72 de ore, iar testul rapid nu trebuie să fie mai vechi de 24 de ore în momentul sosirii.
Această reglementare se va aplica iniţial până la 24 ianuarie.
În Grecia, numărul de infecţii cu coronavirus a crescut rapid în ultimele zile. Aproximativ 35.000 de cazuri noi sunt înregistrate în fiecare zi în această ţară cu aproape 11 milioane de locuitori.