Test Publika TV: Şoferii din sate depăşesc viteza admisă şi uită acasă permisele de conducere
În timp ce autorităţile caută soluţii pentru reducerea accidentelor, Publika TV a decis să facă un test. Însoţiţi de agenţi rutieri de la Inspectoratul Naţional de Patrulare echipa noastră a mers în câteva localităţi din Moldova, unde poliţiştii au verificat cum respectă şoferii regulile de circulaţie.
Poliţiştii, care au patrulat astăzi pe drumurile din raionul Călăraşi, au depistat şoferi care nu aveau asupra lor permisul de conducere şi certificatul privind revizia tehnică.
Şoferul unui tractor s-a ales cu o amendă de 100 de lei şi două puncte de penalizare.
Iar unii şoferi nu au putut confirma că automobilul lor ar fi trecut revizia tehnică.
"Am certificat de revizie tehnică, dar e expirat termenul. Dar nu este la mine în maşină, este la un prieten", a spus un conducător auto.
Un alt şofer, care a depăşit viteza regulamentară, s-a ales cu amendă de 400 de lei şi trei puncte de penalizare.
Inspectorii de patrulare susţin că cel mai des şoferii din sate depăşesc limita de viteză.
"Cel mai des este înregistrată încălcarea marcajelor rutiere sau că şoferii şi-au uitat permisul de conducere ori certificatul de înmatriculare a autovehicului", a declataz Sergiu Gabura, maior Inspectoratul Naţional de Patrulare.
De asemenea, poliţiştii avertizează că şoferii ar trebuie să mai deţină poliţa de asigurare şi documentul care atesă inspecţia tehnică a maşinii.
- Poliţia "vânează" vitezomanii cu o maşină-capcană, transmite informaţia echipei de patrulare, iar şoferii sunt amendaţi VIDEO
- Şoferii, supravegheaţi incognito de agenţii de circulaţie, în capitala României
- Şoferii vitezomani, în atenţia Inspectoratului Naţional de Patrulare. Peste 300 de abateri au fost depistate