Testamentul prințului Philip rămâne secret. Va fi deschis și examinat peste nouă decenii
Testamentul prinţului Philip va rămâne secret timp de cel puțin 90 de ani, a decis judecătorul senior de la Înalta Curte a Marii Britanii. Potrivit oficialului, hotărârea fost luată pentru a proteja demnitatea şi statutul reginei Elisabeta a II-a.
Judecătorul Sir Andrew McFarlane este custodele unui seif în care se află peste 30 de plicuri, fiecare conținând testamentul unui membru al familiei regale. Este un lucru obișnuit ca, după moartea unui membru senior al familiei regale, să fie depusă o cerere pentru sigilarea testamentului.
Asta înseamnă că documentul nu va fi dat publicității. Judecătorul a declarat că, după 90 de ani, testamentul regal va fi deschis și examinat de avocatul privat al monarhului, de custodele Arhivelor Regale, de procurorul general și de orice reprezentanți personali ai persoanei decedate care ar mai putea fi în viață.
Aceștia vor decide dacă testamentul poate fi făcut public, dar judecătorul a precizat că unele testamente regale nu vor fi niciodată publicate, nici măcar parțial.