Testul de sânge care ar putea detecta riscul apariției de Alzheimer
O echipă de cercetători din Japonia şi Australia a dezvoltat un test de sânge care detectează proteina toxică amiloid beta, considerată cauza declanşării bolii Alzheimer, scrie digi24.ro.
Studiul realizat în colaborare a fost publicat miercuri în revista ştiinţifică Nature şi susţine că testul are o acurateţe de peste 90%, potrivit Agerpres.
Cercetarea a fost realizată pe 252 de pacienţi australieni şi 121 japonezi, cu vârste cuprinse între 60 şi 90 de ani, unii dintre aceştia consideraţi normali din punct de vedere cognitiv, alţii cu o deficienţă cognitivă uşoară, iar alţii diagnosticaţi cu Alzheimer.
Testul de sânge ar putea deschide calea pentru teste mult mai ieftine şi mai invazive pentru punerea în evidenţă a proteinei amiloid beta, care se acumulează în creier pe măsură ce Alzheimer avansează.
Scanările cerebrale şi testele invazive de lichid cefalorahidian, cunoscute şi sub denumirea de puncţii lombare, sunt folosite în prezent pentru a stabili depunerea la nivel cerebral a proteinei amiloid beta. Costurile pentru unele dintre testele imagistice cerebrale pot ajunge la peste 900 de dolari.
Un simplu şi ieftin test de sânge ar putea uşura şi activitatea companiilor farmaceutice, care ar putea astfel strânge un număr suficient de persoane din grupele de risc la Alzheimer pe care să testeze medicamente noi, spun cercetătorii.
''Testul nostru de sânge poate... avea un potenţial transformativ pentru a facilita dezvoltarea unor medicamente eficace pentru Alzheimer'', a spus într-o declaraţie Katsuhiko Yanagisawa, directorul general al institutului de cercetare din cadrul Centrului Naţional Japonez pentru Geriatrie şi Gerontologie.
Profesorul Colin Masters de la Universitatea din Melbourne, membru în echipa australiană de cercetare, a spus că testul de sânge este un pas către un eventual tratament pentru această afecţiune.
''Înainte să alergi, trebuie să înveţi să mergi. Trebuie să înveţi să diagnostichezi boala în mod direct înainte să speri că vei vedea efectul intervenţiei terapeutice. Acolo se va vedea adevărata valoare a acestui test'', a spus Masters.
Boala Alzheimer se declanşează cu mulţi ani înainte ca pacienţii să prezinte simptome ca pierderile de memorie, ceea ce înseamnă că succesul tratamentului este influenţat de diagnosticarea timpurie.
Boala Alzheimer este cea mai comună formă de demenţă şi afectează un procent de până la 70% dintre pacienţii diagnosticaţi cu această boală. Trei persoane din zece cu vârsta peste 85 de ani suferă de demenţă, potrivit unei organizaţii guvernamentale australiene.
Afecţiunea a fost descoperită în 1907 de doctorul Alois Alzheimer.