Thailanda: Ploile torențiale din ultimele zile AU UCIS cel puțin 14 persoane, în plin sezon turistic
Ploile torențiale din ultimele zile au ucis cel puțin 14 persoane în sudul Thailandei, a anunțat marți guvernul, care a declarat 11 provincii în stare de dezastru natural.
Cu toate că sezonul ploios (iunie — octombrie) s-a terminat de câteva săptămâni, sudul țării a fost lovit săptămâna trecută de ploi torențiale care au afectat zone turistice cunoscute cum ar fi orașul Krabi sau insula Koh Samui, notează Agerpres.
"582.343 persoane din 88 raioane au fost afectate și 14 persoane ucise", a anunțat Ministerul de Interne, citat de AFP.
De asemenea, trei persoane au fost rănite, iar o persoană este dată dispărută. Cele mai multe dintre victime au fost pescari, prinși de ploile abundente.
Potrivit prognozei meteo, pentru zilele următoare se așteaptă noi precipitații.
Aceste ploi abundente sunt excepționale în această perioadă a anului, care marchează începutul sezonului rece și uscat, corespunzător, de asemenea, sezonului turistic de vârf din această țară.