The Weinstein Company și-a anunțat falimentul
The Weinstein Company și-a anunțat falimentul. The Weinstein Company, compania de producție de film și televiziune al cărei fost președinte a fost acuzat de abuzuri sexuale, a cerut intrarea în faliment și a anunțat că a pus capăt acordurilor de confidențialitate încheiate cu unele dintre pesupusele victime ale producătorului Hrvey Weinstein, scrie libertatea.ro.
“Chiar dacă am sperat să ajungem la un acord în afara tribunalului, consiliul de administraţie este fericit că are un plan care permite maximizarea valorii activelor şi menţinerea unui număr maxim de angajaţi şi ca victimelor să li se facă dreptate”, a declarat Robert Weinstein, cofondator al companiei, în acelaşi comunicat.
Momentan, nu se știu informații despre valoarea acordului încheiat cu Lantern Capital.
”Nimănui nu trebuie să îi fie teamă să se exprime, nimeni nu trebuie să fie constrâns să păstreze tăcerea. Compania le mulţumeşte tuturor persoanelor curajoase care deja au vorbit despre acest lucru. Vocile voastre au inspirat crearea unei mişcări care aduce schimbare în ţară şi în lume”, se mai arată în comunicat.
TWC nu a indicat, însă, câte acorduri de confidențialitate au fost încheiate în acest mod.
Harvey Weinstein, unul dintre cei mai influenți producătorii de la Hollywood, a fost concediat de The Weinstein Company în urma acuzațiilor de hărțuire. Mai multe actrițe au povestit cum au fost agresate de producătorul american, care le promitea, în schimb, că le va ajuta în carieră.