Theresa May a respins criticile preşedintelui SUA referitoare la Acordul pe tema Brexit
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a respins criticile preşedintelui SUA, Donald Trump, referitoare la Acordul pe tema Brexit, subliniind că Londra va putea avea tratate comerciale bilaterale.
"Documentul privind viitoarele relaţii cu UE identifică în mod clar că Marea Britanie va avea politici comerciale independente", a transmis Theresa May, citată de postul Sky News.
"Vom putea semna acorduri comerciale cu restul lumii", a insistat Theresa May, precizând că a fost constituit deja "un grup de lucru care se va ocupa de această problemă".
Preşedintele SUA, Donald Trump, a exprimat scepticism că acordul între Londra şi Bruxelles va permite Marii Britanii să negocieze tratate comerciale.
"Cred că trebuie să analizăm serios dacă Marea Britanie va putea sau nu să negocieze tratate comerciale. Dacă ne uităm acum la acord, britanicii nu prea vor putea negocia tratate cu noi", a declarat Donald Trump, citat de CNN.
Purtătorul de cuvânt al Downing Street a declarat, conform agenţiei Reuters, că au existat deja discuţii "pozitive şi productive" între Londra şi Washington pe teme comerciale. Întrebat dacă Theresa May se va întâlni cu Donald Trump la summitul G20, reprezentantul Guvernului de la Londra a precizat că nu există niciun plan în acest sens. "Nu am solicitat acest lucru. Au fost numeroase întâlniri cu preşedintele SUA în ultimele luni", a subliniat el, scrie mediafax.ro