Theresa May, criticată pentru politica sa în domeniul imigraţiei pe vremea când era ministru de interne
Foto: cityam.com
Unii membri ai guvernului britanic au mers până acolo încât au comparat cu "Germania nazistă" politica destinată să creeze "un mediu ostil" pentru imigraţia ilegală pe vremea când premierul britanic Theresa May se afla la conducerea Ministerului de Interne, a declarat joi fostul şef al serviciilor civile Bob Kerslake, citat de AFP.
Bob Kerslake, astăzi membru independent în Camera Lorzilor, a afirmat că strategia aplicată de Theresa May începând cu 2010 i-a făcut pe unii dintre colegii săi "foarte nefericiţi".
Această politică se află în centrul atenţiei de când s-a dezvăluit săptămâna aceasta că imigranţi sosiţi din Caraibe în anii 1950-1960 într-o manieră perfect legală au făcut obiectul unei proceduri de expulzare, deoarece nu au putut să prezinte documente justificative care le-au fost solicitate în ultimii ani, scrie Agerpres.ro.
"Această legislaţie a fost extrem de contestată în cadrul guvernului", a afirmat la BBC Bob Kerslake, şef al serviciilor civile între 2012 şi 2014. "Unii au văzut aici aproape o reminiscenţă a procedurilor din perioada Germaniei naziste", a adăugat el.
Cu toate acestea, ministrul mediului Michael Gove susţine că "nu a auzit pe nimeni să facă o astfel de comparaţie înaintea Lordului Kerslake", joi, la BBC. "Nu se cade să critic un fost funcţionar distins, dar cu tot respectul nu sunt de acord", a afirmat el.
Guvernul conservator al fostului premier David Cameron, constituit în 2010, a decis să creeze un "mediu ostil" pentru imigranţii ilegali, obligând în special angajatorii şi proprietarii să solicite documente de identitate la angajare sau închirierea unui apartament. Zeci de mii de migranţi legali s-au trezit în impas, în lipsa unui act de identitate şi a documentelor necesare pentru a proba că au trăit în decurs de zeci de ani pe teritoriul britanic.
Theresa May a fost nevoită să prezinte scuze marţi liderilor ţărilor din Caraibe care au participat la summitul Commonwealth de la Londra. Miercuri, ea şi-a îndreptat criticile asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului de Interne, afirmând că ei luaseră decizia de a distruge o parte din rapoarte în care era precizată data sosirii respectivilor migranţi în Regatul Unit.
O atitudine calificată "absolut ridicolă" de Bob Kerslake. "Nu poţi crea un climat şi să nu te aştepţi la consecinţe", a spus el, potrivit