Theresa May va stabili un calendar al retragerii sale după următorul vot al legislativului privind acordul Brexitului
FOTO: PUBLIKA.MD
Premierul Theresa May a acceptat ca, după ce luna viitoare Camera Comunelor se va pronunţa încă o dată prin vot asupra acordului privind Brexitul, să fie stabilit un calendar al retragerii ei de la conducerea conservatorilor britanici, a anunţat joi liderul grupului parlamentar al Partidului Conservator în Camera Comunelor, scrie agerpres.ro.
''Premierul (Theresa May) este hotărâtă să obţină retragerea din Uniunea Europeană şi îşi dedică eforturile asigurării celei de-a doua lecturi a proiectului de lege privind acordul de retragere'' din UE, a declarat Graham Brady, preşedintele Comitetului 1922, ce reuneşte grupul parlamentar al conservatorilor din Camera Comunelor.
''Am convenit ca ea şi cu mine să ne întâlnim după a doua lectură a proiectului de lege pentru a stabili un calendar în vederea alegerii unui nou lider al Partidului Conservator şi Unionist'', a indicat Brady, folosind numele complet al partidului.
Această întâlnire va avea loc indiferent dacă Theresa May va reuşi sau nu să obţină în Camera Comunelor un vot favorabil acordului, precizează Graham Brady.
Până în prezent Theresa May a promis că va demisiona de la conducerea executivului şi a partidului dacă legislativul, care i-a respins de trei ori acordul negociat cu Bruxelles-ul, va vota pentru un acord care să asigure ieşirea Regatului Unit din UE, amânată până la 31 octombrie.
Şefa guvernului negociază în continuare cu laburiştii lui Jeremy Corbyn o formulă de acord privind Brexitul care să poată fi susţinut de o majoritate în Camera Comunelor, iar în săptămâna care începe pe 3 iunie va prezenta legislativului proiectul de lege cu privire la acordul Brexitului.
Laburiştii insistă însă asupra rămânerii Regatului Unit într-o uniune vamală cu UE, ceea ce resping conservatorii susţinători ai unei retrageri complete din UE şi care au avertizat că nu vor vota un acord care să prevadă o astfel de uniune vamală.

- Europa, la ea acasă. Locuitorii Chişinăului au avut posibilitatea să afle din cultura ţărilor membre ale UE
- Așa cum nu ai mai văzut-o! Theresa May a jucat fotbal cu câţiva copii (VIDEO)
- Ulianovschi: Moldova consideră că UE și partenerii asociați urmează sa elaboreze o viziune comună cu privire la viitorul cooperării în cadrul PaE