Thiago Motta şi-a încheiat cariera. Italianul și-a luat rămas bun de la coechipierii săi
Final de carieră pentru jucătorul lui PSG, Thiago Motta. Partida din campionat cu Rennes a fost ultima pentru fotbalistul de 35 de ani. După meci, gruparea pariziană a sărbătorit un nou titlu de campioană alături de suporterii săi, stadionul Parc des Princes fiind gazda unui show grandios.
În cadrul ceremoniei, Motta și-a luat rămas bun de la coechipierii și le-a mulțumit suporterilor.
"Am jucat aici mulți ani. Nu credeam că îmi voi încheia cariera vreodată. Sunt foarte mândru de ceea ce am făcut alături de coechipierii mei. Vreau să-i mulțumesc clubului PSG și la toţi cei din staff-ul echipei", a spus Thiago Motta, mijlocaș PSG.
Ultimii şase ani din carieră, Motta i-a petrecut alături de PSG.Thiago Motta urmează să fie antrenorul echipei U-19 a clubului parizian. De-a lungul carierei, fotbalistul a mai evoluat la Barcelona, Atletico Madrid, Genoa și Inter.