Ţigările urmează a se scumpi ÎN FIECARE AN. Alcoolul şi metalele preţioase au aceeaşi soartă
Alcoolul şi ţigările urmează să se scumpească. Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru acest an prevede majorarea accizelor. De asemenea, statul vrea să perceapă mai mulţi bani pentru metalele preţioase.
Pentru a diminua consumul de ţigări şi a asigura mai multe venituri la buget, Guvernul vrea să majoreze accizele în fiecare an, iar preţurile produselor de tutungerie vor ajunge la nivelul mediu european.
Politica bugetar-fiscală pentru 2015 prevede o creştere cu cinci lei a accizului pentru 1000 de ţigări. A doua componentă a acestei taxe, ce vizează valoarea de pe raft, va creşte de la 24 la sută până la 32 la sută.
Ministerul Finanţelor propune şi majorarea accizelor pentru băuturile alcoolice. Astfel, pentru bere accizul va creşte cu 13 bani per litru, iar pentru votcă se va majora cu aproape cinci lei.
În cazul vermuturilor şi vinurilor din struguri, creşterea va fi de 67 de bani.
De asemenea, vor creşte accizele pentru un gram de argint cu, 14 bani, până la doi lei şi 34 de bani. Pentru celelalte metale preţioase, majorarea va fi cu mai mult de un leu.