Tiger Woods a revenit pe primul loc în ierarhia mondială de golf
Tiger Woods a revenit pe prima poziţie în ierarhia mondială de golf, pentru prima dată din anul 2010. Jucătorul american a câştigat turneul Arnold Palmer Invitational, ce face parte din circuitului PGA, devansându-l pe Justin Rose.
Tiger Woods şi-a completat palmaresul cu cel de-al 77-lea titlu PGA, câştigând turneul Arnold Palmer Invitational din Florida pentru a opta oară în carieră. Tiger Woods s-a impus cu un avans de două lovituri în faţa englezului Justin Rose.
Această victorie îi permite jucătorului american, în vârstă de 37 de ani, să revină în fruntea clasamentului mondial de golf, după o pauză de aproape trei ani. Woods i-a detronat astfel pe irlandezul Rory McIlroy. Mai mult, trofeul din Bay Hill i-a adus lui Woods şi un cec în valoare de 1,116 milioane de dolari.
Acesta este al doilea turneu la rând câştigat de Tiger Woods, după WGC-Cadillac Championship din Miami şi al treilea în 2013. Astfel, jucătorul din SUA este cotat drept favorit la Turneul US Masters din Augusta, Georgia, care se va desfăşura în perioada 11-14 aprilie.