Tiger Woods coboară în clasamentul mondial de golf
Seria neagră continuă pentru Tiger Woods. Acesta coboară tot mai jos în clasamentul mondial de golf.
Americanul a căzut până pe locul cinci, după ce germanul, Martin Kaymer a urcat pe prima treaptă în ierarhia mondială a golfului profesionist. Kaymer îl va detrona astfel pe englezul Lee Westwood.
Pentru prima dată în ultimii 19 ani, patru jucători din Europa vor ocupa primele patru poziţii în clasamentul mondial al golfului profesionist.
Iată cum stau lucrurile în ierarhia mondială:
Germanul Martin Kaymer este începând de luni noul lider mondial, după ce a jucat finala Campionatului Mondial Accenture Match Play din Arizona. Acesta îl va detrona astfel pe fostul număr unu, englezul Lee Westwood, care s-a aflat la şefia clasamentului timp de 17 săptămâni.
Podiumul este completat de englezul Luke Donald, câştigătorul Campionatului Mondial Accenture Match Play. Pe patru se clasează nord-irlandezul Graeme McDowell, iar pe cinci este cel mai longeviv şi cel mai celebru dintre liderii mondiali, americanul Tiger Woods. Acesta este urmat de conaţionalul său Phil Mickelson, englezul Paul Casey, Rory McIlroy, Steve Striker şi Matt Kuchar.
În vârstă de 26 de ani, Martin Kaymer a fost cel mai bun jucător european al anului 2010, având în palmares nouă titluri, printre care şi PGA Championship, unul dintre cele patru turnee de Mare Şlem din golf.