Timbre aniversare și monede comemorative emise cu prilejul Zilei Independenței Republicii
Se împlinesc şi 30 de ani de la emiterea primelor timbre poştale ale Republicii Moldova. Cu această ocazie au fost prezentate două timbre în cadrul expoziţiei "Simbolurile identice ale Republicii Moldova", organizată în comun de Muzeul Naţional de Istorie, Poşta Moldovei şi Uniunea Filateliștilor. Acestea prezintă parcursul istoric al țării în cei 30 de ani de independenţă.
"Pe acest timbru comemorativ este imaginea Parlamentului Republicii Moldova actual. A fost reprezentativ să înfăţişăm exact locaţia unde a şi fost semnată declaraţia de Independenţă. În imagine este şi fotografia primului preşedinte al Republicii Moldova.", a explicat Vitalie Zaharia, director general al Î.S. ”Poșta Moldovei”.
Doina Adam este cel mai tânăr membru al Uniunii Filateliștilor din Moldova. La cei 22 de ani ai săi, tânăra deţine o colecţie de peste cinci mii de mărci poştale.
"Anume cu ajutorul acestor timbre, noi vom putea să transmitem viitoarei generaţii să le prezentăm, arătăm cât de mult noi am ţinut la ţara noastră, istoria şi independenţa noastră.", a spus Doina Adam, membru al Uniunii Filateliștilor.
La procedura de lansare a mărcilor poştale au participat şi fostul preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, dar şi deputatul în primul Parlament, semnatar al Declaraţiei de Independenţă, Alexandru Arseni.
"Sunt convins că aceste imagini vor traversa oceane, distanţe foarte mari şi vor aminti vor pune întrebarea, unde este această Moldova? Ce face?", a declarat retoric Petru Lucinschi.
"Această marcă, tocmai întruchipează nu numai litera declaraţiei de independenţă, dar în primul rând voinţa poporului suveran exprimat la Marea Adunare Naţională din 27 august 1991.", a opinat Alexandru Arseni.
Primele mostre filatelice ale Republicii Moldova au fost emise în anul 1991. De atunci şi până acum au fost puse în circuit aproximativ o mie două sute de timbre oficiale.
Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, şi Banca Naţională a pus în circulaţie ca mijloc de plată un set de trei monede comemorative. Acestea sunt confecţionate din argint, au un tiraj a câte 500 de unităţi şi valoarea nominală de 50 de lei.