"Timofti are șansa reală de a părăsi cu demnitate postul de președinte". Ce scrie în Constituţie şi cum a reacţionat Preşedinţia
Nicolae Timofti trebuie să profite de starea de sănătate şi, astfel, să se folosească de șansa reală de a părăsi cu demnitate postul de președinte. Cel puţin asta scrie bloggerul Veaceslav Burlac, într-o postare de pe voxpublika.md. Totodată, potrivit prevederilor Constituţiei, dacă şeful statului nu îşi poate exercita temporar atribuţiile, urmează ca altcineva să asigure interimatul funcţiei.
"Îi propun domnului președinte Timofti să profite de starea sănătății, pentru a demisiona. În acest caz, nimeni din liderii Alianței nu-l pot învinui de părăsirea carului la mijloc de drum. E bolnav omul…! Cu regret, chiar și cu banii lui Filat și Plahotniuc nu poți cumpăra sănătate omului", susţine bloggerul.
În acelaşi timp, în articolul 91 din Legea Supremă scrie negru pe alb că "dacă şeful statului se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Parlamentului sau de premier".
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Vlad Ţurcanu, a declarat pentru Publika TV că preşedintele ţării este perfect sănătos şi nu are nevoie să fie înlocuit de cineva.
Publika.md aminteşte că președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost supus, în această dimineaţă, unei intervenții chirurgicale. Şefului statului i-a fost înlăturată vezica biliară.
Potrivit medicilor, starea de sănătate post-operatorie a preşedintelui Republicii Moldova este stabilă. Nicolae Timofti va rămâne câteva zile internat în spital, pentru recuperare.