Timofti de neclintit: Deschiderea unui consulat rusesc la Tiraspol, posibilă numai după retragerea trupelor ruse
Şeful statului este cel care trebuie să iniţieze discuţii cu partidele parlamentare pe marginea deschiderii consulatului rus la Tiraspol. Declaraţia aparţine liderului PL, Mihai Ghimpu, în opinia căruia, numai după aceasta Nicolae Timofti poate anunţa poziţia oficială a Moldovei. Reprezentanţii Preşedinţiei şi liberal-democraţii sunt, însă, de altă părere.
În condiţiile în care nu se cunosc prea multe detalii despre deschiderea consulatului de la Tiraspol, clasa politică ar trebui să poarte discuţii pentru a ajunge la o poziţie oficială, afirmă Mihai Ghimpu.
"Întrucât la ziua de azi avem opinii diferite eu, domnul Lupu, domnul preşedinte a Republicii Moldova şi domnul premier, cred că ar fi corect ca şeful statului să iniţieze discuţii cu partidele parlamentare şi apoi să anunţe poziţia Republicii Moldova", a specificat Ghimpu.
De cealaltă parte, Preşedinţia anunţă că Nicolae Timofti rămâne ferm pe poziţia că deschiderea unui consulat al Rusiei la Tiraspol poate fi posibilă numai după retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului.
"Discuţii există şi ele vor continua, iar o decizie finală în această privinţă, aşa cum a precizat preşedintele Timofti se poate realiza doar în limitele Convenţiei de la Viena, care înseamnă inclusiv protecţia diplomaţilor străini", a explicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui ţării, Vlad Ţurcanu.
Sugestiile liderului PL au fost, însă, criticate de reprezentanţii PLDM.
"Competenţele domnului preşedinte, sigur că, nu ar trebui să fie sugerate de cineva din afară Preşedinţiei. Dumnealui şi le cunoaşte şi când va fi momentul oportun şi le va pune în uz", a conchis preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Partidul Democrat nu au comentat declaraţiile liberalilor. Primele consultări privind deschiderea unui consulat al Rusiei la Tiraspol au avut loc, săptămâna trecută, la Chişinău. Discuţiile s-au încheiat, însă, fără vreun rezultat, dar, a precizat Ministerul de Externe, negocierile vor continua. Anterior, premierul Vlad Filat a admis posibilitatea unei misiuni diplomatice ruseşti în stânga Nistrului.