Timofti, despre desemnarea premierului: Şanse sunt pentru toţi, nu doar pentru Filat
Vlad Filat are şanse să revină în fotoliul de prim-ministru al Republicii Moldova. De aceasta s-a arătat sigur şeful statului, Nicolae Timofti, într-un interviu pentru Adevărul. Asta chiar dacă liderul PD, Marian Lupu, şi preşedintele PL, Mihai Ghimpu, au declarat de mai multe ori că nu vor vota pentru ca Vlad Filat să obţină din nou postul de premier.
"Şanse sunt întotdeauna, şanse sunt pentru toţi, nu doar pentru Filat. Reprezentanţii acestor partide s-au întâlnit să discute. Aşteptăm rezultatul. Politicienii îşi schimbă des opţiunile. Azi declară una, mâine alta, apoi se contrazic. Astăzi, un interes mai mare pentru Moldova decât integrarea în UE nu există. Dacă partidele de la guvernare au declarat sincer că îşi doresc acest lucru, cred că vor găsi toate posibilităţile să rămână împreună şi să continue acest program", a declarat Nicolae Timofti.
Întrebat pe cine vede în funcţia de premier, şeful statului a declarat: "În momentul de faţă, nu pot oferi un răspuns direct la această întrebare, pentru că nu-mi permite Constituţia. Suntem la o etapă când am chemat la consultări reprezentanţii fracţiunilor parlamentare. Dacă vor fi pregătite să ne vedem în această săptămână, ne vom întâlni şi îi voi asculta, dar decizia îmi aparţine, conform Constituţiei".
Totodată, Nicolae Timofti dă asigurări că va face tot posibilul ca alegerile anticipate să nu aibă loc, iar asta nu depinde doar de preşedinte, ci şi de cei trei lideri care au format AIE.
"Aşa cum ei înţeleg responsabilitatea faţă de popor, la fel va fi luată, la final, decizia. Aici sunt de acord cu anumite opinii ale unor politicieni occidentali, care spun că, de fapt, această criză are la bază ambiţii personale, nu politice. Până la căderea Executivului, cele trei partide au demonstrat că îşi doresc să ducă Moldova în UE. Au lucrat împreună: Guvernul a pregătit proiecte de lege, iar Parlamentul le-a votat. Şanse să lucreze şi în continuare împreună există. Cred că nu e totul pierdut", a conchis preşedintele Republicii Moldova.
Publika.md reaminteşte că tensiunile din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană s-au intensificat după ce, pe 13 februarie, liderul PLDM, Vlad Filat, a denunţat Acordul de constituire a Alianţei. Ulterior, deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi şi ministrul de Externe, Iurie Leancă, au recunoscut că denunţarea Acordului AIE a fost o greşeală.
La 5 martie, Guvernul Filat 2 a fost demis cu votul a 54 de deputaţi, după ce fracţiunea PCRM a depus în Parlament o moţiune de cenzură.
Ulterior, liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că este gata să plece din politică, dacă Vlad Filat ajunge din nou prim-ministru. Totodată, liderul PD, Marian Lupu, a spus că Vlad Filat a pierdut orice şansă de a fi desemnat din nou în fruntea Executivului.
Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PLDM, Iurie Leancă, a anunţat că Vlad Filat rămâne candidatul PLDM la funcţia de prim-ministru.