Timofti după primele consultări cu PD, PL şi PLDM: Toţi optează pentru continuarea cursului pro-european şi evitarea alegerilor anticipate
(UPDATE 22:40) Potrivit unui comunicat expediat de Preşedinţie, PLDM a anunțat că îl propune la funcția de prim-ministru pe liderul formațiunii, Vlad Filat. "Partidul Liberal și Partidul Democrat nu au avansat propuneri în acest sens", se mai spune în comunicat.
(Ora 18:32) Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, susţine că cele trei formaţiuni din cadrul fostei Alianţe pentru Integrare Europeană optează şi în continuare pentru ca Republica Moldova să-şi urmeze cursul pro-european. Totodată, şeful statului a declarat, după consultările care au avut loc astăzi că PD, PL, dar şi PLDM vor face tot posibilul pentru a evita alegerile anticipate.
"Am ascultat fiecare grup parlamentar. Pot să spun că se lucrează bine în cadrul negocierilor. Toţi sunt de acord ca să mergem mai departe spre integare în UE", a menţionat preşedintele ţării.
Totodată, Nicolae Timofti a refuzat să spună dacă s-a discutat asupra unei candidaturi concrete la funcţia de premier. "În prezent se discută. Dar nu pot face acum propuneri concrete, Ceea ce pot spune, este că avem nevoie de o persoană care să asigure o guvernare corectă pentru cetăţenii ţării, dar şi pentru Moldova", a declarat şeful statului.
Publika.md menţionează că cele trei formaţiuni din cadrul fostei Alianţe pentru Integrare Europeană au început astăzi consultările cu preşedintele Nicolae Timofti. Discuţiile au loc la iniţiativa şefului statului şi vizează desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru.
- "Soluţia pentru depăşirea crizei politice din Moldova este instalarea unui Guvern tehnocrat"
- Streleţ după consultările cu Timofti: Încă nu este momentul să facem public numele candidatului la funcţia de premier
- PL după consultările cu Timofti: Suntem pentru păstrarea AIE, dar împotriva lui Filat în funcţia de premier
- PD propune mai multe etape până la identificarea unui candidat la funcţia de premier