Timofti: Este necesar un parteneriat durabil între guvernanţi şi societatea civilă
Autorităţile trebuie să conlucreze mai strâns cu societatea civilă, atunci când adoptă decizii importante. Este recomandarea participanţilor la Festivalul Internaţional Civic Fest. Evenimentul întruneşte membrii organizaţiilor neguvernamentale şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale. La eveniment a participat şi preşedintele Nicolae Timofti.
Şeful statului consideră că este necesar un parteneriat durabil între guvernanţi şi societatea civilă. "Mă aştept ca adevăraţii expornenţi ai societăţii civile să iasă în faţă, să fie prezenţi în spaţiul public prin acţiuni şi mesaje potrivite, astfel ca locul ce le aparţine să nu fie ocupat de mesageri ai taberelor politice", a declarat Timofti.
Organizatorii spun că, prin această acţiune, îşi doresc să impulsioneze dialogul cu reprezentanţii instituţiilor statului. "Unul dintre scopuri este de a sensibiliza opinia publică şi de a-i face cunoscut cu societatea civilă. A doilea scop foarte important pentru noi este de a crea o platformă unde să schimbăm bunele practici, adică să vină diferiţi reprzentanţi ai organizaţiilor din scoietatea civilă, fie din Chişinău, fie din teritoriu şi să spună cu ce se confruntă ei", a menţionat preşedintele fundaţiei Est-Europeană, Sorin Mereacre.
Festivalul Civic Fest este la prima ediţie şi va dura trei zile. Evenimentul este organizat de Asociaţia Synergetica Eur-Est, cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene şi al fundaţiei ERSTE din Austria.