Timofti, Leancă şi Corman, cu flori în faţa Monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. FOTO, VIDEO
Embed:
Conducerea ţării a depus astăzi flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, comemorând, astfel, 509 ani de la moartea domnitorului.
Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, a depus un buchet de trandafiri roşii, în timp ce consilierii săi au optat pentru crizanteme albe.
Şi preşedintele Parlamentului, Igor Corman, care a mers împreună cu premierul Iurie Leancă au ales buchete mari de trandafiri roşii pentru a le depune la Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Au urmat apoi membrii fracţiunilor parlamentare, lideri de partide şi şefi ai mai multor instituţii de stat.
Premierul Iurie Leancă a menţionat că "Ștefan cel Mare a fost cel mai mare Domnitor al Principatului Moldovei, un diplomat iscusit cu o demnitate deosebită". "Ștefan cel Mare a reușit să transforme Principatul Moldovei într-o insulă de stabilitate și rezistență. Ștefan cel Mare ne-a dat o lecție de demnitate. Grație diplomației sale iscusite, de opinia Principatului Moldovei au ținut cont regatele din vecinătate, cel polonez, unguresc și Imperiul Otoman, care era în creștere", a adăugat Iurie Leancă.
Ştefan cel Mare a murit pe 2 iulie 1504, după ce s-a aflat în fruntea Moldovei timp de 47 de ani. Domnitorul a obţinut 44 de victorii în cele 48 de războaie, pe care le-a purtat, în mare parte, cu Imperiul Otoman. Ştefan cel Mare a ctitorit 44 de biserici, care fac parte astăzi din patrimoniul mondial. Voievodul a fost canonizat şi trecut în rândul Sfinţilor pe 15 iulie 1992, fiind sărbătorit în calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe 2 iulie.