Timofti pleacă în Macedonia, însoţit de consilieri
foto: PUBLIKA.MD
Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, va merge la Summit-ul şefilor de stat şi de Guvern ai statelor participante la procesul de cooperare între Europa de Sud-Est. Evenimentul se va desfăşura la Ohrid, Macedonia, şi va avea loc în perioada 1-2 iunie.
În cadrul summit-ului, Nicolae Timofti va aborda subiectul integrării europene a Republicii Moldova, dar și libera circulație a cetățenilor moldoveni în cadrul Acordului de Asociere. De asemenea, şeful statului urmează să se întâlnească cu președinţii Croației și Macedoniei.
La şedinţa de astăzi a Guvernului a fost aprobată componenţa delegaţiei care îl va însoţi pe şeful statului la Summit-ul de la Ohrid. Nicolae Timofti va fi însoţit de secretarul general al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru, ambasadorul Moldovei în Bulgaria, Alexandru Prigorschi, şi consilierul şefului statului pentru comunicare publică, purtătorul său de cuvânt, Vladimir Ţurcanu.
Din delegaţie vor mai face parte şi consilierul preşedintelui ţării în domeniul culturii, învăţământului şi ştiinţei, Mihail Şleahtiţchii, dar şi alte persoane.