Timoşenko îndeamnă ucrainenii să susţină opoziţia la alegerile pentru Rada Supremă
Embed:
Iulia Timoşenko, aflată în închisoare, a îndemnat ucrainenii să susţină opoziţia la alegerile de duminică, pentru a înlătura de la putere mafia preşedintelui Viktor Ianukovici. Mesajul fostului premier către alegători a fost citit de fiica sa.
Timoşenko a menţionat că aceste alegeri sunt un război împotriva dictaturii şi nedreptăţii care necesită mobilizarea tuturor. Opozanta i-a îndemnat pe compatrioţii săi să nu acorde niciun vot pentru Partidul Regiunilor al preşedintelui. Ea a menţionat că dictatura lui Ianukovici va izola Ucraina de restul lumii.
Timoşenko a fost condamnată anul trecut la 7 ani de închisoare pentru abuz de putere. Ea afirmă că dosarul său este motivat politic şi are susţinerea Uniunii Europene în acest sens.