Tina Maze şi Marcel Hirscher au câştigat ultima etapă a Cupei Mondiale de schi
Slovena Tina Maze şi austriacul Marcel Hirscher au devenit eroii ultimei etape a Cupei Mondiale de schi. Maze, care avea deja asigurat titlul, a terminat sezonul cu o victorie la Slalom Gigant, iar Hirscher şi-a obţinut Globul mare după ce a urcat pe podiumul ultimei curse de Slalom.
Tina Maze a terminat participarea în Cupa Mondială cu o victorie la Slalom Gigant. Slovena a câştigat cursa de la Lenzerheide cu un avantaj de 0,35 de secunde faţă de ocupanta locului doi, Tessa Worley din Franţa. Podiumul a fost completat de Lara Gut din Elveţia.
Maze avea deja asigurat titlul în această probă. Sportiva a mai câştigat Globurile de Cristal şi în Super G şi Slalom, însă a cedat primul loc în clasamentul general la coborâre americancei Lindsay Vonn, după ce ultima cursă a fost anulată. Chiar şi aşa, Maze, de 29 de ani, a câştigat Globul mare al Cupei Mondiale cu un număr record de puncte, 2414.
La masculin, Felix Neureuther a câştigat ultima cursă a sezonului, cea de Slalom. Germanul a fost urmat de Ivica Kostelic din Croaţia şi austriacul Marcel Hirscher,care s-a menţinut, astfel, pe prima poziţie în clasamentul general. Hircher şi-a adjudecat, astfel, titlul în această probă, dar şi Globul mare de Cristal.