Tina Turner a suferit un transplant de rinichi. Cine i-a salvat viaţa
Tina Turner a dezvăluit că soţul ei i-a salvat viaţa, oferindu-se să-i doneze un rinichi, informează sâmbătă Press Association.
Artista, în vârstă de 78 de ani, a suferit un transplant, după ce se lupta de mai multă vreme cu o boală de rinichi, scrie Agerpres.ro.
În autobiografia sa "Tina Turner: My Love Story", vedeta povesteşte cum atunci când sănătatea a început să i se deterioreze, soţul său i-a fost alături, oferindu-se să îi doneze un rinichi.
Cântăreaţa, care s-a căsătorit în 2013 cu Erwin Bach, directorul unei case de discuri cu 16 ani mai tânăr decât ea, a mărturisit că în decembrie 2016 "rinichii săi funcţionau doar în proporţie de 20%, iar starea lor se deteriora rapid".
"Erwin m-a şocat spunându-mi că vrea să-mi doneze un rinichi. Nu puteam să cred şi sunt momente când încă nu pot să cred. Am fost copleşită de generozitatea ofertei sale", mărturiseşte artista în memorii.
"Când s-a gândit la viitorul său, s-a gândit la mine. 'Viitorul meu este viitorul nostru' mi-a spus el", a adăugat artista.
Tina, care a avut anterior o căsătorie abuzivă cu Ike Turner, îşi încheie autobiografia cu o pledoarie pentru donarea de organe.
- Lady Gaga, mărturii răvăşitoare despre boala de care suferă: În fiecare zi te trezești și nu știi ce vei simți
- Condimentul minune care te scapă de pietrele de la rinichi
- Trebuie să știi asta! Boala care nu se vede la analize, dar care provoacă durere mare în corp
- Trebuie să ştii asta: Semnele că răceala poate ascunde alte boli