''Tineri, ieșiți la vot!'' Aripa tânără a PD a organizat un flash-mob de mobilizare a alegătorilor
''Tineri, ieșiți la vot''. Acesta a fost îndemnul transmis astăzi de către reprezentanții Organizaţiei Municipale de Tineret a Partidului Democrat, în cadrul unui flash-mob, organizat în centrul capitalei. La eveniment au participat peste 120 de tineri, care și-au transmis mesajul prin dans.
Membrii Partidului Democrat i-au îndemnat pe tineri să nu rămână indiferenți față de viitorul țării și să se prezinte la secțiile de votare în ziua de 30 noiembrie:
"Noi, tinerii, avem o voce, contăm și putem să hotărâm viitorul Republicii Moldova. Nu-i așa? – Daaa! Go to vote!"
"Este important să votăm, este important să ne spunem în această zi vocea noastră ca să ne alegem viitorul Republicii Moldova."
"Acest flash-mob de fapt un gest de mobilizare, destinat în mare parte tinerilor. Sperăm că după această acţiune tinerii să nu rămână indiferenţi şi să avem un vector european după 30 noiembrie".
Organizatorii spun că acțiunea are scopul de a combate absenteismul în rândul tinerilor, în ziua alegerilor.
"La scrutinele anterioare, tinerii s-au prezentat mai puţin la vot şi anume prin acest flash-mob ne-am dorit ca să încurajăm participarea lor de data aceasta la 30 noiembrie într-un număr mult mai mare",a declarat Ogor Usturoi, şeful Organizaţiei de Tineret PDM Chişinău.
Organizaţia Muncipală de Tineret a Partidului Democrat din Moldova are peste o mie de membri.