Tineri, talentaţi şi multimilionari. Topul celor mai bogate vedete britanice de până la 30 de ani
Sunt tineri, talentaţi şi renumiţi, iar în conturi au sume cu multe zerouri. Este vorba despre cele mai bogate vedete de până la 30 de ani din Marea Britanie.
Revista "Heat" a realizat un clasament în acest sens. Astfel, pentru al treilea an consecutiv, primul loc l-a cucerit grupul pop "One Direction".
Formaţia "One Direction" a înregistrat în acest an venituri de 115 milioane de euro. Trupa a devenit cunoscută în 2010, după ce a participat la un concurs de muzică în Marea Britanie. Cele mai cunoscute melodii ale formaţiei sunt "Up All Night" și "Take Me Home".
Locul doi în clasament este ocupat de vedeta "Harry Potter", Daniel Radcliffe. La cei 26 de ani, actorul are în cont peste 91 de milioane de euro.
Topul liderilor este completat de Robert Pattinson, care a devenit cunoscut după rolul său din "Twilight". Britanicul sa clasat pe locul trei, cu venituri de 71,8 milioane de euro.
Locul patru i-a revenit interpretei britanice Adele. Ea a încasat în ultimele 12 luni, 53 de milioane de euro. Vedeta a lansat de curând melodia "Hello", care a avut un debut fenomenal.
Doar în primele trei zile de la publicarea pe Youtube, piesa acumulase aproape 94 de milioane de vizualizări.
Actriţa Emma Watson se află pe poziţia a cincea, cu venituri ce depăşesc 49 de milioane de euro. În top se mai regăsesc cântăreţul Ed Sheeran, actorul Rupert Grint şi rockerul Alex Turner.