Tinerii din Spania vor primi subvenţii pentru a se muta din casa părinţilor
Guvernul spaniol va plăti o subvenţie de 250 de euro pe lună tinerilor cu venituri mici, pentru a-i ajuta să se mute din casa părinţilor, într-o ţară unde din ce în ce mai mulţi tineri adulţi trăiesc cu părinţii pentru că nu îşi permit să îşi închirieze propria locuinţă, informează Reuters.
Ministrul Transporturilor, Mobilităţii şi Agendei Urbane, Raquel Sanchez, a declarat marţi, la sfârşitul şedinţei săptămânale a cabinetului, că începând din această lună, spaniolii cu vârsta de până la 35 de ani şi cu un venit anual mai mic de 24.318 euro pot solicita o subvenţie lunară pentru a închiria un apartament timp de doi ani.
Subvenţia "este un element important pentru ca preţurile locuinţelor să nu mai fie un obstacol pentru emanciparea tinerilor", a spus Raquel Sanchez.
Spania este ţara europeană cu cel mai mare procent de tineri care trăiesc împreună cu părinţii. Conform datelor oficiale, în 2020 aproximativ 55% din tinerii spanioli cu vârsta între 25 şi 29 de ani trăiau împreună cu părinţii, în creştere cu 6,5 puncte procentuale comparativ cu 2013.
Acest indicator se corelează puternic cu şomajul deosebit de ridicat înregistrat în rândul tinerilor din Spania, unde 29% din persoanele cu vârsta de până la 25 de ani sunt înregistrate ca fără un loc de muncă.
Cu toate acestea, acordarea de subvenţii directe pentru plata chiriilor ar putea să nu fie atât de eficientă pe cât speră guvernul de la Madrid, deoarece o cererea crescută pentru apartamentele mici va stimula şi mai mult creşterea preţurilor, a estimat Francisco Inareta, purtător de cuvânt la Idealista, cel mai mare portal imobiliar din Spania.
"Experienţele precedente au arătat că principala consecinţă este o creştere directă a preţurilor", a spus Francisco Inareta, adăugând că chiriaşii ale căror venituri sunt doar cu puţin peste pragul anunţat de guvern se vor simţi discriminaţi pentru că vor trebui să plătească chirii mai mari fără a beneficia de subvenţii.