Tinerii socialişti, alături de vânzătorii de carne şi telefoane mobile, în faţa Palatului Republicii
Vânzătorii de carne, flori şi telefoane mobile la mâna a doua şi-au reluat protestele organizate în faţa Palatului Republicii. Ei au cerut din nou să li se permită să activeze în bază de patentă. Comercianţilor li s-au alăturat şi reprezentanţii Partidului Socialiştilor, care au manifestat împotriva adoptării Legii antidiscriminare.
Membrii şi simpatizanţii Partidului Socialiştilor susţin că sunt împotriva introducerii sintagmei "orientare sexuală" în Legea antidiscriminare. Totodată, manifestanţii au împărţit Biblii deputaţilor.
Vânzătorii de carne, flori şi telefoane mobile la mâna a doua au venit din nou în faţa Palatului Republicii pentru a cere deputaţilor să le permită să activeze în bază de patentă. Preşedintele Comisiei pentru Economie, Veaceslav Ioniţă, a dat asigurări că problema comercianţilor va fi discutată vineri.
"Am invitat toate instituţiile mâine la comisie. Sunt anunţaţi toţi membrii comisiei, toate instituţiile abilitate şi domnul Roşcovan a fost anunţat oficial. Cel mai bine să nu discutăm în stradă, ci în comisie", a spus Ioniţă.
Comisia parlamentară pentru Economie anunţă formarea unui grup de lucru, care va examina problemele la care se referă deţinătorii de patentă. La şedinţa de constituire vor participa şi reprezentanţii Ministerului Economiei. Comercianţii de carne, flori şi telefoane la mâna a doua protestează din vara anului trecut.