Tinerii socialişti cer demisia ministrului Tineretului şi Sportului. Ion Ciobanu: Scandează aberaţii GALERIE FOTO
Tinerii din Partidul Socialiştilor, condus de deputatul neafiliat Igor Dodon, au cerut, astăzi, demisia ministrului Tineretului şi Sportului, Ion Ciobanu. În cadrul unui protest, el a fost acuzat de promovarea politicilor dezastruoase în domeniu.
Socialiştii i-au reproşat lui Ion Ciobanu că acesta nu a asigurat locuri de muncă pentru specialiştii tineri, aşa cum a promis anterior. În opinia lor, în lipsa unor acţiuni concrete, conducerea Ministerului a creat premise pentru creşterea şomajului în rândul tinerilor.
"A crescut şomajul în rândul tinerilor, în vârstă de până la 30 de ani, aproape de trei ori. Tineretul pleacă masiv din ţară şi acest ministru declară că trebuie să ducem schimbarea până la capăt. Am venit să spunem că este un mincinos", a declarat membrul "Gărzii Tinere" a PSRM Vlad Bătrâncea.
"Tinerii nu au unde lucra, locui şi sunt nevoiţi să plece peste hotare după absolvirea universităţii", a spus un tânăr.
Mai în glumă, mai în serios, Ion Ciobanu le-a urat protestatarilor sărbători fericite. Iar pe şefii Partidului Socialiştilor i-a rugat să nu scoată tinerii în frig pentru a scanda aberaţii.
"Eu le urez sărbători fericite. Se apropie Anul Nou. Fac şi ei tot felul de show-uri, ce să spun. Fac o acţiune politică, preconizată de liderii lor de partid şi stau şi îngheaţă", a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Ciobanu.
Tinerii socialişti au cerut până acum demisia tuturor miniştrilor din Guvernul AIE.