Tinerii veniţi la Târgul de Cariere se plâng că nu-şi pot găsi un loc de muncă. "Toţi cer experienţă"
Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă au ocazia să se întâlnească faţă în faţă cu potenţialii angajatori. Oportunitatea este oferită în cadrul Târgului de Cariere, organizat în Capitală. La eveniment participă aproape 30 de companii care au venit cu cele mai diverse oferte.
Firmele care participă la târg propun aproximativ 150 de funcţii vacante, printre care manager, contabil şi însoţitoare de bord. Cu un număr mai mare de oferte au venit reprezentanţii Departamentului Trupelor de Carabinieri. Aceştia speră să angajeze până la 100 de persoane.
"Sunt invitaţi toţi tinerii care au vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Apţi din punct de vedere medical, cu capacităţi fizice morale şi psihologice. Trebuie să aibă studii, cel puţin medii generale. Salariul pentru începători este în jur de trei mii de lei", a spus şeful Serviciului Resurse Umane Trupe Carabinieri, Alexandru Drăgulean.
Totuşi, cei mai mulţi dintre vizitatorii Târgului de Cariere spun că nu-şi pot găsi un loc de muncă, deoarece angajatorii solicită experienţă.
"Noi suntem tineri specialişti şi în majoritatea cererilor se cere ca să ai minim trei ani de stagiu, ceea ce este o problemă" a spus o tânără.
"Încă nu am găsit un loc de muncă. E greu să găseşti. Şi nici nu suntem plătitiţi la nivel", a mai spus un tânăr.
"Am absolvit Academia de Studii Economice şi e foarte greu de găsit de lucru", a mai adăugat o femeie.
Organizatorii spun că, în cadrul evenimentului de anul trecut, au fost propuse peste 100 de funcţii vacante, iar 80 la sută dintre acestea au fost ocupate. Potrivit estimărilor, în acest an, târgul va fi vizitat de cel puţin 5.000 de oameni.