Tiraspolul consideră că recunoaşterea Sudanului de Sud este un precedent pentru Transnistria
Departamentul de Externe al regiunii transnistrene consideră că recunoaşterea Sudanului de Sud constituie un precedent. Tiraspolul face referire la referendumul în urma căruia majoritatea populaţiei din Sudanul de Sud au optat pentru independenţă şi aminteşte că în Transnistria au avut loc deja două astfel de referendumuri.
Într-o declaraţie se menţionează că principiul recunoaşterii independenţei noilor state pe calea referendumului este unul democratic şi singura modalitate legitimă de soluţionare a unor conflicte teritoriale.
Tiraspolul menţionează cu satisfacţie că Sudanul de Sud a fost sau urmează să fie recunoscut de Rusia, SUA, China, precum şi de un şir de state europene. Anul trecut, diplomaţii transnistreni au declarat că recunoaşterea Kosovo este un precedent pentru autoproclamata republică moldovenească nistreană. În replică, vicepremierul moldovean pentru Reintegrare de atunci, Victor Osipov, a spus că merită atenţie asemenea declaraţii.