Tiraspolul refuză să discute despre operaţiunea de menţinere a păcii în regiune şi ameninţă că ar putea părăsi negocierile în formatul "5+2"
Tiraspolul se opune discuţiilor privind operaţiunea de menţinere a păcii în regiunea transnistreană, în cadrul negocierilor în formatul "5+2", care au loc la Odesa. Potrivit presei de la Tiraspol, reprezentantul părţii transnistrene la negocieri, Nina Ştanski, a anunţat că şi delegaţia Rusiei este împotriva abordării acestei chestiuni.
Ştanski ameninţă că, în cazul în care Chişinăul va insista asupra subiectului, partea transnistreană va părăsi tratativele. Potrivit Tiraspolului, problema trebuie discutată în alt format, cum ar fi între şeful administraţiei din stânga Nistrului şi liderii de la Chişinău.
Partea transnistreană este disponibilă să discute acum doar despre libera circulaţie în regiune. În ultimul timp, în zona de securitate au avut loc mai multe incidente. Structurile de forţă transnistrene au încercat să deschidă noi puncte de control în sectorul "Severnîi" din Bender şi în satul Varniţa. La fel, autorităţile separatiste le-au interzis poliţiştilor moldoveni din Bender să poarte uniforme.