Tkaciuc despre agenda comună a PCRM, PPCD şi PSD
Deşi au declarat că susţin Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi a Democraţiei, comuniştii nu ies astăzi la proteste. Potrivit lui Vadim Mişin, PCRM va organiza manifestaţii în alte zile. Cu toatea acestea, Mark Tkaciuc nu exclude însă că, pe viitor, comuniştii vor ieşi în stradă alături de PPCD.
Partidul Comuniştilor este nemulţumit de decizia Alianţei de a organiza un referendum şi acuză actuala guvernare de uzurparea puterii de stat. Mai mult, ei au cerut dizolvarea Parlamentului şi au făcut apel la “nesupunere”.
"Partidul Comuniştilor nu participă la acţiunile de protest, ele sunt organizate de cunoscutul Comitet. Noi am spus susţinătorilor şi membrilor partidului că este un gest benevol, adică cei care doresc să participe la aceste acţiuni vor merge în Piaţă", a menţionat Vadim Mişin. Acesta nu a precizat, însă, când anume vor începe acţiunile de protest ale PCRM: "Vom vedea cum se vor desfăşura evenimentele, dar acţiunile noastre le veţi remarca".
Ideologul PCRM, Mark Tkaciuc, consideră că o asociere este inevitabilă. "Toate forţele politice, PSD, PPCD, avem o agendă comună şi anume ca uzurpatorii, cei care şi-au atribuit puterea de a acţiona în numele poporului fără să aibă vreun temei, să plece", a precizat deputatul.
Politică