Tkaciuk despre atacurile raider: Au venit bandiţii la guvenare şi fură băncile unul de la altul
Comuniştii reacţionează la atacurile raider care au fost înregistrate în ultima perioadă la mai multe bănci din ţară, dar şi la o companie de asigurări.
Opoziţia crede că în spatele acestor acţiuni stă însăşi guvernarea. "Au venit bandiţii la putere. Ce pot să facă decât să fure bancile unul de la altul? Este sportul lor politic. Şi încă mai solicită şedinţe extraordinare ale Parlamentului", a declarat deputatul comunist Mark Tkaciuk, într-o conferinţă de presă.
Amintim că atacurile de tip raider ce au fost înregistrate la 4 bănci din ţară, dar şi la o companie de asigurări, au fost calificate de către premierul Vlad Filat ca fiind o tentativă de însuşire frauduloasă a acţiunilor acestor instituţii.
Potrivit prim-ministrului, 27,5% din acțiunile Moldova Agroindbank, 78% de la Universalbank, 17% de la Banca de Economii și 5% de la Victoriabank au fost luate prin fraudă prin intermediul unor firme off-shore.
Vlad Filat a mai spus că grupul de atacatori a încercat să preia şi 40% din acţiunile Companiei Internaţionale de Asigurări din Moldova „ASITO”.
În legătură cu acest fapt, astăzi, fracţiunea PLDM a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a fi audiaţi reprezentanţii mai multor instituţii, cum ar fi Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală și Centrul Anticorupţie, cu privire la atacurile de tip raider. Deputaţii liberal-democraţi au depus un demers în acest sens la Parlament, iar în decurs de trei zile vor primi un răspuns.