Toamna îşi intră în drepturi. Meteorologii anunţă o schimbare bruscă a vremii în următoarele zile
În această noapte vremea va fi caldă încă, dar izolat vor cădea ploi slabe. Termometrele vor indica 11 grade la Soroca, 14 în capitală şi 15 la Cahul. Mâine cerul va fi noros, iar temporar vor cădea ploi puternice, însoţite de descărcări electrice şi rafale de vânt.
Maximele termice scad simţitor. Doar 13 grade sunt anunţate în nordul ţării, la Briceni, Soroca şi la Bălţi. La Orhei se vor înregistra 14 grade. În capitală şi la Tiraspol termometrele vor indica 15 grade la amiază. Iar la Leova, Comrat şi Cahul mercurul va urca de această dată până la 16 grade.
Se pare că toamna şi-a intrat definitiv în drepturi. În următoarele zile temperaturile nu se schimbă prea mult. Miercuri vom avea tot 15 grade în capitală, dar în condiţiile unui cer variabil. Joi, vineri şi sâmbătă se vor înregistra 17 grade Celsius, vineri însoţite şi de ploi.
Litoralul european nu mai este o destinaţie potrivită pentru bronz. Ploile vor da nota zilei, iar temperaturile vor scădea brusc. Doar 18 grade vor fi la Constanţa, 19 la Odesa şi 17 la Varna. În Budva şi Barcelona maximele termice vor fi de 24 şi respectiv 23 de grade.
În Antalya, Bodrum şi Larnaca mercurul va urca până la 29 de grade. În Saloniki vremea va fi mohorâtă, cu ploi şi 25 de grade. În Sharm el Sheikh temperatura aerului va fi de 37 de grade.